Unii dintre noi nu urcă scara, explorează coridoarele. Despre cariere laterale
Ce se întâmplă când un CV nu încape într-un sigur titlu. Despre nevoia de a fi văzuți, despre identități profesionale multiple și cum ar putea traduce recruterii carierele lor.
Înainte să trec la tema de azi, vreau să vă spun că e un sentiment cu totul special, de liniște în creieri, atunci când te simți văzut, când nu mai ai senzația că ești singur sau singură cu gândurile tale „ciudate” și cu multe întrebări fără răspuns, când mai apare cineva, chiar și necunoscut, care îți spune: „Băi, și eu simt la fel, așa arată și viața mea”. E o nevoie a noastră, a tuturor, să ne recunoaștem unii pe alții în idei, în nesiguranțe, în pasiuni, în alegeri.
Vă mulțumesc tuturor celor care, în ultima lună, v-ați luat timp să citiți textele de aici, să comentați sau să-mi scrieți în privat. De fiecare dată când îmi spuneți că vă regăsiți în ce scriu, parcă se mai lipește o bucată din mine la loc.
Pentru că, să fiu sinceră, gândul de a scrie despre tema asta a multiplelor versiuni ale noastre, mi-a apărut în 2020, dar am ezitat ani întregi să-i dau voie să existe. Mi-era teamă că sună ciudat și mulți pitici din capul meu îmi spuneau că mă iau prea în serios, că nu mai știu să scriu, că e o prostie, că nu interesează pe nimeni. „Hai, las-o, mai bine bea o cafea și nu te mai complica cu ideile astea”. Mi-am zis asta de atâtea ori încât am și crezut.
Dar, încet-încet, am dat vocea critică din capul meu la volum mai mic. Și în locul ei, acum, ați apărut voi, cu încurajări și cu mici confirmări că nu e o temă izolată a vieților noastre, ci mai întâlnită decât aș fi crezut. Iar în zilele noastre și în contextul complicat și complex al pieței muncii e o temă din ce în ce mai relevantă. Și chiar dacă nu ești un multipotențial, un polimat, un scanner, un generalist, fiecare dintre noi are mai multe versiuni. Unele poate nu au încă un nume.
Ce bine că ne putem vedea unii pe alții aici! Continuăm.
„V-am citit CV-ul, e interesant, dar…”
Am fost la multe interviuri în ultimii 5 ani. Unele formale, altele mai informale, la cafea, cu oameni din zona creativă sau socială, care încercau să înțeleagă „cine sunt, de fapt”. Dar aproape de fiecare dată, la un moment dat, venea replica:
„M-am uitat pe CV. Ai făcut o grămadă de lucruri. Dar nu-mi dau seama exact… cu ce te ocupi?”
sau
„Ai făcut multe lucruri, interesant traseu. Dar care e direcția principală?”
Nu știu ce simți tu când auzi asta, dar eu simt că mi se strânge stomacul, pentru că sunt pusă în situația de a mă explica pe mină însămi, ca existență, parcă.
Pentru că da, am avut ani în care am fost jurnalist, trainer, consultant, facilitator, researcher, designer de experiențe, m-am implicat și în modificări de legislație. Uneori, în același an. Alteori, în același proiect. Am trecut prin industrii diferite, m-am implicat în proiecte care, aparent, nu aveau legătură unele cu altele. Am avut roluri în paralel și m-am simțit vinovată, recunosc. Așa că atunci când văd pe cineva din recrutare, mai cu seamă, care mă privește cu o sprânceană ridicată și mă întreabă ”ce fac mai exact că nu înțelege”, mă simt de parcă aș fi „trișat” pentru că nu am un singur drum clar, ierarhic.
Acum, eu știu că oamenii din recrutare nu sunt rău intenționați. Sistemul însuși e gândit pentru CV-uri liniare, pentru povești clare, cronologii ușor de urmărit, fără deturnări sau suprapuneri. Iar noi, cei care nu intrăm în aceste șabloane, devenim o anomalie în sistem.
Dar ce nu vede un recrutor, dacă nu citește printre rândurile unui CV non-liniar?
Că poate în spatele unei cariere care pare „haotică” la prima vedere e, de fapt, un profil non-standard format în medii dinamice, prin expunere la contexte, echipe și industrii multiple. Experiența asta nu o poate avea un om cu o carieră liniară, care a evoluat în mod clasic, vertical, în ierarhie. Altfel spus, unii dintre noi nu urcă scara, ci explorează coridoarele.
Un profil care nu urmează o curbă ascendentă liniară, ci se construiește prin mobilitate laterală, nu verticală, și acumulare transversală de competențe.
Că poate nu are un singur titlu profesional, dar are instrumente de navigare între domenii, de la cercetare la design de procese, de la comunicare strategică la facilitare de învățare colectivă. Și că, într-un context organizațional complex, aceste tipuri de profile sunt cele care detectează legăturile invizibile, identifică blocaje dintr-un sistem și pot traducători între grupuri care par izolate.
Nu toți oamenii care pot lucra în ambiguitate vor veni cu un CV curat, aliniat, cronologic. Unii vor veni cu un traseu multiplu, care e mai mult o hartă a ceea ce au învățat despre lume, nu doar despre joburi. Și poate, dacă ne uităm bine, asta nu înseamnă haos, ci e o formă avansată de adaptare.
Tu ce crezi că ar trebui să vadă un recruter în CV-ul tău?
În lumea asta nebună în care trăim, un singur document cum e CV-ul rareori ne poate spune întreaga poveste despre un om. Trebuie să știi să citești dincolo de hartă, să înveți să vezi tot peisajul. Felicitări recruterilor, căci îi știu, care văd tot peisajul!
📬 Spune-mi cum ți-a fost privit CV-ul de-a lungul timpului? Ce ai simțit când ai fost întrebat(ă) ce faci „de fapt”?
Am un CV pt fiecare tip de rol pentru a reprezenta liniaritatea de care vorbești tu.
Acum 20 de ani se uita un coleg-șef pe CV-ul meu și a comentat asupra faptului că făcusem liceul la Iași, facultatea la Cluj, eram la momentul discuției la un master în Iași, dar tocmai începusem să lucrez în București. Cred că deja am încurcat cititorul în trasee 😊
Cel puțin la nivel de domeniul educațional și de profesional cred că exista o oareșicare coerență, însă geografia mutărilor părea haotică. Chiar era. Nu prea aveam mare control asupra multor aspecte, mergeam în orașele unde găseam un loc și eram acceptată. Eram o imigrantă cu drepturi restrânse, căutându-și un loc, de parcă ar fi fost atât de simplu.
Această mișcare continuă între orașe a fost adusă în față și am perceput-o ca pe un fel de notă de neîncredere privind stabilitatea mea.
Instant, am concluzionat atunci pentru mine că pentru viitor trebuie să aliniez lucrurile în CV, dar și în discuții – interviu, ca să aibă un sens mai linear și mai liniștitor în fața unui potențial angajator. Trebuia să par clară și chiar să fiu, să am o direcție profesională urmăribilă, ascendentă, ca să-mi dovedesc propria valoare, să se vadă stabilitate și continuitate – a fost direcția mea mulți ani.
Până când, mult mai târziu, am înțeles valoarea de a mă putea manifesta ca deep generalist care conectează domenii – ajungând astfel în situația de a începe să scriu articole ca să explic legături aparent invizibile între domeniile pe care le mixez și translatez în servicii originale.
Așa că, Mari Panaite, rezonez cu postările tale unde pui mai clar în cuvinte vocea și sentimentele mai multor generaliști, multipotențiali, polimați și scanneri.