De ce viitorul are nevoie de multipotențiali

Multipotențialii apar pentru că lumea s-a schimbat. Ei sunt „antidotul”, pentru că au ceea ce sistemul de educație nu oferă: flexibilitate, interconectivitate, gândire laterală.

Am o convingere sau o bănuială care crește în mine de ceva vreme: multipotențialii și generaliștii nu sunt o anomalie a sistemului de educație sau a pieței muncii. Sunt un antidot, un răspuns adaptativ.

Educația tradițională separă cunoașterea în discipline rigide, iar piața muncii caută „roluri clare”. Suntem obsedați de specializare, eficiență și hiperoptimizare, dar trăim într-o realitate din ce în ce mai complexă, interdependentă și, în acest moment, greu de anticipat. Problemele majore nu mai țin de un singur domeniu. Criza climatică, de exemplu, nu e doar despre ecologie. Ține și de politică, economie, cultură, psihologie colectivă, infrastructură. Automatizarea muncii nu e doar o chestiune tehnologică. E una socială, etică, identitară.

În fața acestui haos, niciun specialist, oricât de bun ar fi, nu poate avea imaginea completă. Dar știți cine sunt cei care pot contribui la asta? Exact: Generaliștii, multipotențialii, polimații.

Oamenii care sar de la un domeniu la altul, care își schimbă meseria o dată la câțiva ani, care învață continuu ceva nou, și nu pentru că sunt nevoiți, ci pentru că nu pot altfel, cei care aprofundează mai multe domenii, în serie sau simultan, cei care au capacitatea să facă legături instant între mai multe arii de interes, vor deveni esențiali.

AI-ul e, în esență, și el un specialist. Un model poate scrie cod, altul poate genera imagini, altul îți răspunde la întrebări juridice, altul face chiar și coaching cu tine. Dar AI-ul nu are contextul, nu trăiește cultura și nu poate gestiona, deocamdată, ambiguitatea. Generaliștii și multipotențialii trăiesc zi de zi in ambiguitate. Îi rezistă. Ba mai mult, o folosesc ca pe o sursă de idei. Pariul meu este că, deocamdată, doar mintea umană este suficient de fluidă ca să navigheze incertitudinea și să o transforme într-un spațiu de creație.

Transdisciplinaritatea ca mod de existență

„Dar ce știi concret să faci?” Aceasta e întrebarea care le e pusă mereu generaliștilor. Și e legitimă atunci când ai trăit într-un sistem care valorizează statutul dat de un titlu, carierele liniare, expertiza și certificarea.

Dar dacă e totuși momentul să ne întrebăm și altceva: Cine creează punți între domenii care nu au legătură? Cine poate înțelege cum funcționează un sistem, și cum se integrează o ființă umană în interiorul lui? Cine poate înțelege cel mai bine imaginea completă?

Multipotențialii sunt exact acei traducători între lumi diferite, intre elementul tehnic și cel uman, între abstract și concret, între idei și aplicabilitate.

A fi multipotențial, generalist sau polimat nu înseamnă să fii „puțin bun la toate”, ci să ai o gândire transdisciplinară: să vezi tipare, să găsești rapid sensul lucrurilor, să înțelegi cum aspecte aparent fără legătură pot compune o viziune mai largă. Este o formă de inteligență care nu se învață într-un singur domeniu și ține foarte mult de flexibilitatea cognitivă. Înveți toate astea prin expunere la experiențe diferite, la eșecuri, prin curiozitate și prin capacitatea de a trăi, practic, chiar cu acest paradox, acela de a te împărți în mai multe cariere aparent fără legătură între ele.

Multipotențialii nu au trasee clare. CV-urile lor sunt adesea greu de citit, greu de încadrat. Sunt subevaluați în sisteme care premiază liniaritatea. Sunt suspectați că „nu se pot decide”. Sunt uneori primii eliminați în reorganizări. Li se pune repede, din ochi, un diagnostic social, nu medical, de ADHD.

Dar viitorul nu mai are răbdare pentru trasee perfect construite, pentru că vom avea nevoie de adaptabilitate și viziune sistemică. Adică exact ce mulți multipotențiali au fost nevoiți să dezvolte în carierele lor, uneori fără să știe că asta e și superputerea lor.

Viitorul nu va fi al celor care știu totul despre un singur lucru. Nu ne mai putem permite să gândim ca până acum, pentru că problemele nu mai vin compartimentate frumos, în cutii, deja etichetate. Iar cei care le pot înțelege și transforma sunt tocmai acei oameni care au fost, poate, subestimați până acum: Generaliștii, multipotențialii, conectorii, navigatorii incertitudinii.

_______________________

PS: La final, vă las și o cercetare interesantă, din 2025, care pornește de la ideea că trăim într-o epocă a complexității crescânde, în care gândirea rigid compartimentată nu mai este suficientă. Autorul, Michael Araki, propune polimatismul ca un concept esențial, dar încă insuficient explorat în științele managementului și comportamentelor.

Polimatismul este definit ca o abordare amplă a cunoașterii, caracterizată prin combinarea a trei dimensiuni: lărgime (interes pentru mai multe domenii), adâncime (aprofundarea domeniilor) și integrare (capacitatea de a lega și sintetiza cunoștințe din arii diferite).

Lucrarea arată că polimatismul nu este nici o relicvă a trecutului, nici un talent rezervat unor genii rare, ci un mod de a fi, de a gândi și de a acționa care devine tot mai relevant pentru provocările actuale.

O contribuție majoră a lucrării este crearea și validarea Scalei de Orientare Polimatică (PO Scale), primul instrument psihometric care măsoară polimatismul ca dispoziție personală: dacă oamenii apreciază, preferă și urmăresc în mod constant lărgimea, adâncimea și integrarea cunoașterii.

Autorul propune și un Model Dezvoltativ al Polimatismului (DMP), care descrie traseul de la orientare (atitudine) la acumularea de cunoaștere și apoi la creație. În plus, sunt formulate 20 de propoziții teoretice care leagă polimatismul de fenomene-cheie precum creativitatea, inovația, luarea deciziilor, alegerile de carieră și stilurile de leadership.

Studiul arată că orientarea polimatică prezice creativitatea pe toate cele patru etape ale procesului de inovație, de la generare de idei, dezvoltare, susținere și implementare, dincolo de trăsături deja cunoscute, precum deschiderea către noi experiențe. Lucrarea oferă și o perspectivă asupra potențialului și dificultăților polimatismului și contribuie la o înțelegere mai profundă a modului în care oamenii pot inova, conduce și prospera în lumea complexă în care trăim.