Curiozitatea fără scop e un act de rezistență. Ce faci cu lucrurile pe care le înveți, dar nu le folosești?

Despre abandon, rușine și de ce uneori învățarea are rost chiar și când nu duce nicăieri concret sau nu e monetizată.

În vara lui 2018, la câteva luni după ce născusem al doilea copil, am învățat să cos la mașină. A fost o bucurie, o evadare domestică și creativă, într-un moment în care corpul și viața mea erau aliniate în jurul altora.

Am făcut un curs de croitorie, la nivel hobby. Învățam tipare, tehnici, cusături. Aveam și visuri. Credeam că o să-mi fac singură hainele, că o să le cos copiilor bluze cu detalii simpatice, poate chiar o să învăț croitorie la nivel semi-profesionist. A fost distractiv. Ba chiar terapeutic.

Credit photo: Pixabay

Ce s-a întâmplat după? Am cusut niște draperii. Și cam atât. Nu pentru că nu mi-a plăcut sau n-aș fi fost în stare. Ci pentru că, în timp, am înțeles că nu e pentru mine. Sau, mai exact, că îmi place să știu cum se face, dar nu simt nevoia să o fac.

Mașina de cusut e și azi depozitată în bibliotecă. Funcționează perfect. Dar nu pentru mine. Și e ok așa. Însă până să simt că e ok, am simțit rușine pentru un nou abandon. Rușine că am pierdut timpul altora și, poate, și pe al meu. Iar timpul, nu-i așa, e cel mai prețios și singurul care nu poate fi recuperat. Așa că de ce mi-am investit eu timpul ca să învăț să cos dacă nu vreau să fac ceva cu asta.

Am mai învățat lucruri pe care aș zice că nu le-am folosit niciodată. Am mai făcut, prin 2015, cred, un curs acreditat de consilier pentru dezvoltare personală. Am și diplomă de la Ministerul Muncii. Îmi imaginam că voi lucra cu oameni, în sesiuni unu-la-unu, că voi transforma asta într-un nou drum profesional. Dar nu s-a întâmplat. Din nou, nu pentru că n-aș fi vrut. Ci pentru că, sincer, mă simțeam stânjenită. Simțeam că nu am destul de oferit, că alții - psihoterapeuții, de exemplu, deși nu aș fi făcut același lucru - studiază și muncesc mult mai serios cu oamenii. Și mi se părea că n-am voie să intru acolo, că nu e de joacă mintea oamenilor, că poți foarte ușor strica ceva.

Așa că n-am avut niciun client individual. Și totuși, informațiile din curs mi-au folosit în abordarea sesiunilor de grup, în traininguri, în atelierele pe care le-am facilitat.

Am abandonat croitoria, am abandonat certificarea, dar nu am abandonat ce am învățat. Știu și acum să recunosc un material de calitate sau o cusătură bună, așa cum știu să fac pentru mine sau alții un plan de dezvoltare personală. Așa că, iată, poți să înveți ceva, să-l pui deoparte, și tot să rămână în tine.

Trăim într-o cultură care cere mereu finalitate, obiectiv. Altfel de ce faci ce faci? Dacă înveți ceva, trebuie să-l folosești, să-l monetizezi, să-l certifici, să-l transformi în expertiză. Și să spui apoi pe LinkedIn ce ai făcut după acel curs. Altfel, ce rost a avut, nu?

Dar nu toate lucrurile pe care le înveți trebuie să ducă undeva. Unele sunt doar pentru tine ca să-ți amintească sau să afli cine ești. Să te facă să ieși din rutină, să simți o altă parte din tine activă. Să-ți arate că mintea ta încă poate învăța, că există plăcere și în învățarea care nu e legată de performanță.

Da, unele lucruri le înveți și apoi le abandonezi. Dar asta nu înseamnă că nu lasă urme. Ba din contră: exact în abandonul lor poate apărea claritatea.

Și, poate cel mai important, învățarea continuă — chiar dacă nu e „folosită” — e un mod prin care îți păstrezi flexibilitatea cognitivă. E exercițiul mental care te face să ai un dialog interior foarte benefic:

„Încă pot. Încă sunt deschis/ă. Încă am curiozitate.”

Iar în lumea asta care ne vrea tot mai specializați, mai predictibili, mai productivi, curiozitatea fără scop e un act de rezistență.

Așa că da, poți învăța ceva și să nu faci niciodată nimic cu acel lucru. Poți să te apuci și să abandonezi. Și asta să nu fie un eșec, ci o lecție invizibilă. Nu tot ce înveți trebuie să fie pentru ceva. Uneori, învățarea e pentru tine și doar pentru tine. Și e perfect așa.

📩 Te-ai recunoscut în ce am scris? Spune-ne în comentarii ce ai învățat și n-ai folosit niciodată? Și mai mult: ce ai învățat și a rămas în tine și te-a modelat, într-un mod subtil?